Grigore Mora, nr. 15, o alta bijuterie arhitecturala din perioada interbelica, a sfarsit sub lama buldozerului

de Catiusa Ivanov HotNews.ro
Fotografii: Romulus Bena
Marţi, 9 februarie 2010, 19:02




O alta bucatica din Bucurestii de altadata a fost rasa de pe fata pamantului. Este vorba despre o casa construita in perioada interbelica, pe strada Grigore Mora, nr. 15. Desi imobilul se afla in zona protejata si, conform regulamentului, se putea interveni doar partial pe el, Primaria sectorului 1 a semnat autorizatia de desfiintare pe 24 decembrie 2009. Chiar in ajunul Craciunului.

Mai mult, dupa modificarea Legii 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, din data de 16 octombrie 2009, autorizatiile de constructie pe zonele protejate trebuie eliberate de Primaria Capitalei, nu de Primariile de sector. Alex Ichim, purtatorul de cuvant al Primariei Sector 1, spune insa ca institutia era in drept sa emita aceasta autorizatie.

„Daca cetateanul a depus cerea de eliberare a autorizatiei inainte de data de 16 octombrie, aceasta este rezolvata de unitatea la care a fost depusa, in acest caz de Primaria Sectorului 1”, a explicat acesta. Referitor la faptul ca pe aceasta constructie se putea interveni partial, insa nu putea fi demolata in intregime, Alex Ichim nu ne-a furnizat nicio informatie. Acesta a acuzat doar lacunele legislative, care duc la distrugerea orasului.

Conform Planului Urbanistic pentru Zonele Protejate, aceasta casa face parte din Parcelarea Mornand, care are valoare de protectie maxima. „Cartier rezidential aristocratic, tipic pentru optiunea culturala occidentala a elitelor din prima jumatate a secolului al XX-lea. Grad de protectie maxim. Se protejeaza valorile arhitectural - urbanistice, istorice si de mediu natural in ansamblul lor”, scrie in acest studiu.

Bucurestiul vechi, distrus de lacunele legislative

Aproape in fiecare saptamana prezentam demolarea sau distrugerea unei case din Bucurestiul vechi. Acest lucru este posibil atat din cauza lacunelor legislative, cat si din cauza nerespectarii brumei de legislatie pe care o avem. Desi se discuta de ani buni de completarea Legii monumentelor si de finalizarea studiilor de zone protejate, care ar pune la adapost multe dintre casele vechi, care acum nu au nicio protectie, nimeni nu a facut absolut nimic. Cel putin prin nepasare si ignoranta, rezultand o complicitate a celor care ar trebui sa apere interesul public cu samsarii imobiliari.

HotNews.ro va prezinta principalele lacune legislative care au reiesit din cazurile pe care le-am prezentat pana acum:

* monumente de importanta nationala sunt lasate sa se autodemoleze pentru a face loc unor constructii noi. Din nefericire, pana acum nicio instanta nu a dat vreo sentinta care sa-i condamne pe acesti proprietari, desi Legea 422/2001 spune clar ca distrugerea unui monument constituie infractiune. Cel mai elocvent exemplu este Moara lui Asan, monument de clasa A, care este mutilat zilnic. Desi aceasta situatie este cunoscuta de mai bine de 5 ani si au fost facute mai multe sesizari la Politie si nu numai, pana acum nu s-a intamplat nimic. Aceasta problema trebuie lamurita pentru ca autorii mutilarii monumentelor sa fie pedepsiti si astfel sa fie descurajat fenomenul.

* zeci de case din zonele protejate sunt demolate, acestea fiind lipsite de orice protectie. Numai in ultimele luni au fost puse la pamant cateva constructii foarte valoroase: bd. Aviatorilor, nr. 92, str. Roma, nr. 46, Eremia Grigorescu, nr. 1, iar acum Grigore Mora, nr. 15 (desi aceasta casa era inventariata si se putea interveni doar partial pe ea). In urma cu patru ani, Primaria Capitalei a inceput un studiu de detaliere a zonelor protejate. Astfel, fiecare imobil era inventariat si capata un grad de protectie in functie de valoarea sa (grad de protectie ridicat-nedemolabil, grad de protectie mediu-se poate interveni partial, grad de protectie scazut-se poate demola). Prima etapa a acestui studiu, pentru 12 zone din cele 98 de zone protejate din oras, a fost aprobata la inceputul anului trecut. Din nefericire, din informatiile pe care le detinem, acest studiu nu a mai fost continuat pentru restul de 86 de zone protejate. Si chiar daca se va continua, in ritmul acesta, pana va fi continuat, nu va mai ramane mare lucru de protejat. Solutia ar fi ca autoritatile centrale sa impuna primariilor un termen limita pana la care aceste studii sa fie finalizate. Fara aceste studii, primariile nu il pot impiedica pe proprietar sa demoleze o casa care nu este monument, dar se afla intr-o zona protejata.

* monumentele individuale sunt recunoscute de instante, dar ansamblurile de monumente nu. Astfel, cladirile din aceste ansambluri nu beneficiaza de protectie. Aceasta situatie am intalnit-o la Policlinica Batistei. Aceasta problema trebuie lamurita din punct de vedere legislativ.

Greu

Imi e foarte scarba de tot ceea ce se intampla in aceasta tara. Imi vine greu sa imi adun gandurile si sa le astern.

Fotografii

Crematoriul Cenusa

Aşezat pe o colină din Parcul Tineretului, Crematoriul “Cenuşa” e poate cel mai sinistru loc din Bucureşti. Holurile întunecoase şi strâmte, miile de urne de care te poţi împiedica şi mirosul de mucegai îl fac greu de suportat. Crematoriul e închis din 2003 pentru că... nu mai e loc nici măcar pentru o urnă.

Pazit mai ceva ca un camp minat, crematoriul "Cenusa", situat pe calea Serban Voda din Bucuresti, si-a incetat activitatea pentru care era cunoscut in Capitala, incinerarea cadavrelor, in anul 2003. Cu toate astea, crematoriul nu s-a inchis, ci continua sa functioneze ca spatiu pentru pastrarea urnelor cu cenusa si se afla in plin proces de restaurare. Curios, modernizarea crematoriului situat in zona parcului Tineretului pare sa fi inceput cu instalarea unei antene satelit chiar langa intrarea principala, inchisa vizitatorilor. Pentru pastrarea urnelor cu cenusa se plateste o taxa anuala de 7,14 lei, dupa cum este afisat la intrare, iar programul cu publicul este de luni pana joi intre orele 08.00 si 16.30, vineri intre 08.00 si 14.00, iar sambata este deschis "in caz de necesitate". Desi este un monument national, accesul in interiorul crematoriului, precum si in jurul acestuia, pe o raza de aproximativ 150 - 200 de metri, este interzis, iar fotografiatul, atat in interior, cat si in exterior, de asemenea, in ciuda faptului ca este vorba de un domeniu public: "Au venit sa faca filme aici si nu i-am lasat", ne-a povestit mandru Rizea M., unul dintre paznicii crematoriului care, alaturi de un alt paznic si un functionar administrativ, formeaza personalul crematoriului "Cenusa". Acestia ne-au mai spus ca, desi crematoriul se afla in renovare, nu cred ca va mai functiona vreodata.

Crematoriul "Cenusa" este unul dintre putinele monumente din Bucuresti care se afla in stransa legatura cu istoria recenta a Romaniei. Inaugurat in anul 1928, prima persoana incinerata aici a fost Profira Fieraru, o femeie decedata la varsta de 40 de ani. Deschiderea crematoriului a reprezentat, intre biserica si stat, un subiect de controversa, la momentul respectiv punandu-se in discutie legitimitatea arderii cadavrelor din punct de vedere al canoanelor religioase. Se spune ca la crematoriul "Cenusa" ar fi fost incinerat generalul Antonescu, mai multi legionari din perioada interbelica si Anna Pauker, in perioada comunista. La Revolutia din 1989, cele 43 de persoane ucise la Timisoara au fost aduse la crematoriul "Cenusa", incinerate, iar cenusa acestora a fost aruncata.

Clădirea principală, desprinsă parcă dintr-un film de groază, a adăpostit, până la închiderea crematoriului, în 2003, cuptoarele ce transformau în pulbere zeci de persoane în fiecare an. Parterul, fosta capelă a clădirii, este acum “ocupat” de sute de “militanţi ai mişcării muncitoreşti”, crema partidului comunist. Urnele tovarăşilor stau cu fotografiile îndreptate către catafalcul ce ocupă centrul sălii, amintind parcă de congresele partidului. Paradoxal, în acelaşi loc există şi o placă comemorativă, în onoarea celor 43 de victime ale Revoluţiei de la Timişoara, incinerate la “Cenuşa”. La etaj, în “sălile evreilor”, cum le spun îngrijitorii, sunt cei mai vechi ocupanţi ai crematoriului. Câteva zeci de nişe adăpostesc, în beznă, familii întregi din lumea bună a Bucureştiului interbelic. Flori de plastic, fotografii şi iconiţe prăfuite păzesc locurile de odihnă.

În comparaţie cu parterul, “îmbrăcat” în marmură, subsolul clădirii e ceva de speriat. Un singur culoar, lung de zeci de metri, şi mai multe camere cufundate în umbră adăpostesc cenuşa a mii de oameni. Un culoar al morţii. Mirosul greu, liniştea de mormânt şi urnele ce par că te împresoară din orice colţ îţi dau fiori.

Crematoriul nu a fost construit intamplator in acel loc in anul 1928... Inca din perioada medievala a nasterii Bucurestiului ca asezare permanenta si de importanta politica (capitala), zona a fost prevazuta cu tot felul de constructii care si astazi au ramas secrete in mare masura. Pe vremea cand Vlad Tepes facea Curtea Domneasca asezata astazi in plin centrul Capitalei la doi pasi de Piata Unirii,- Bucurestiul era o zona de padure strabatuta de o serie de afluenti ai Dambovitei (disparuti in stratul freatic, la ora actuala...) si mlastini de suprafata mare. Din ordinul direct al lui Vlad Tepes a fost construit un tunel care pornea de la Curtea Domneasca, avea trei ramificatii care porneau catre diverse puncte ale orasului de atunci, dintre care una mergea catre exterior inspre vest, traversa o portiune intinsa de padure, dupa care trecand pe sub mlastina Cocioc (actualul Parc al Tineretului) se ramifica avand mai multe puncte de aerisire si iesiri in cadrul dealurilor care imprejmuiau mlastina. Dar iesirea principala se afla pe creasta cea mai inalta care domina mlastina si care era acoperita de padure deasa. Multa vreme acest subteran nu a fost utilizat decat de catre mai-marii Tarii Romanesti, care-i cunosteau existenta. Intreaga retea a suferit modificari destul de importante in vremea lui Cantacuzino, cand de altfel au mai fost construite si o serie de alte vaste retele subterane care faceau legatura intre anumite manastiri din apropierea Bucurestiului. Dupa perioada lui Cantacuzino, abia la finele sec.XIX, inceputul sec.XX (sub domnia lui Ferdinand I) s-a facut o alta mare amenajare a Bucurestiului subteran, extinzandu-se retelele subterane dintre manastirile ce se afla in apropierea Bucurestiului, facandu-se reteaua circulara de forturi si canale subterane (forturile nu sunt legate intre ele doar prin linia de centura ci si printr-un canal subteran care era utilizat pentru interaprovizionare cu munitie si schimb de personal intre forturi) precum si o mare parte din amenajarile subterane ale unor obiective din Bucuresti, cum ar fi de pilda Palatul Cotroceni, care este legat printr-o sosea subterana de Fortul Domnesti si de acolo, mai departe, de ceea ce astazi este Centrul de Cercetare al Armatei si unitatea de Arme Intrunite de la Clinceni (transmisiuni speciale si razboi radioelectronic, parasutisti, o subunitate de cercetare, etc). Printre multe altele, in perioada interbelica s-a trecut si la reamenajarea subteranului care leaga Curtea Domneasca de Dealul Mlastinii Cocioc,- s-a mascat iesirea principala din acest subteran cu cladirea Crematoriului,- intr-una din anexele acestuia se afla poarta de iesire din galeria subterana. Ulterior, comunistii au adus si mai multe amenajari la aceasta retea de canale subterane, ei de altfel degajand terenul de mlastina Cocioc si punand in loc lacul si parcul Tineretului de astazi. Lacul din Parcul Tineretului are in anumite locuri pe fundul sau gratare de acces a apei care vine din cadrul a ceea ce odinioara erau afluentii de suprafata ai Dambovitei, care acum au albii subterane, freatice,- atentie la acest lac si la scaldatul in el ! Uneori, dupa ploi abundente, cand fluxul apelor freatice creste foarte mult, pot apare efecte de suctiune a corpurilor de la fundul lacului si chiar si de la suprafata acestuia, care daca ajung in torentele freatice, nu le mai gaseste nimeni, niciodata. Evitati asadar sa va scaldati in regiunile neamenajate ale acestui lac situat pe fosta mlastina Cocioc... Sub regimul comunist s-a diversificat reteaua de canale subterane de sub fosta mlastina, o mare parte din volumul imens de pamant excavat, fiind mascat prin constructia Salii Polivalente ,- sala construita aparent complet anapoda, intr-o regiune in care nu era deloc oportuna o astfel de constructie. In realitate, ea a mascat volumul urias de pamant care s-a excavat din zona respectiva, cu prilejul extinderii retelelor subterane. Crematoriul Cenusa este intradevar obiectiv militar (a fost inca de la crearea lui...) pentru ca mascheaza intrarea intr-o veche retea de galerii subterane in care se poate merge cu masina (Vlad Tepes intra calare in acele tunele...) si care sunt indubitabil OBIECTIVE MILITARE. De aceea, nu va mirati de ce paza acestui aparent banal "crematoriu" este atat de drastica si se interzice strict filmarea sau fotografierea sa precum si apropierea de cladire la mai putin de 150-200 metri a persoanelor neautorizate. In ce priveste lucrarile de "reabilitare" ale crematoriului, debutate in 2003 (cand s-au bagat sume importante de bani si in finalizarea liniei speciale de metrou dintre Palatul Cotroceni si Aeroportul Otopeni) ma tem ca nu se refera catusi de putin la cladirea exterioara, care de altfel nici nu are mare nevoie de renovare,- in schimb este de presupus ca renovarea si reabilitarea sa se desfasoare departe de ochii publicului, in constructii care nu se afla la suprafata. Sper ca v-am satisfacut cel putin o parte din curiozitatea legata de acest aparent "bizar" obiectiv militar care nici macar nu apartine oficial de MApN...

Fotografii

Fotografii

Fotografii